Search This Blog

Tuesday, December 23, 2014

Inventarul lui 2014...

Hai că știu că toți îl faceți. E normal. E chiar necesar. Să ne ajute să vedem anul ce se încheie per ansamblu, să ne dăm seama ce am reușit să facem din tot ce ne-am propus, unde mai avem de lucru și ce nu am reușit deloc și de ce anume.

sursă foto: Pinterest.com


Eu îmi fac liste de ani de zile și nu am avut niciun an până acum în care să reușesc să ating toate punctele, dar până și asta e un aspect ce mă ajută să cresc și să trag mai tare. În legătură cu asta. am observat o problemă cu mine, de la programul de zi cu zi până la listele cu ce îmi propun să fac de la un an la altul, pun irealistic de multe lucruri de făcut, ca ulterior să rămân cu un sentiment de insuficiență și dezamăgire. Ori din cauză că sunt masochistă și îmi place să mă dezamăgesc periodic, ori sunt atât de pornită să mă autodepășesc zilnic și să fiu mai eficientă. Nu știu care îmi e problema, de fapt:)).

Prin urmare, sunt multe lucruri de pe lista lui 2014 care nu am reușit să le îndeplinesc. Majoritatea fiind lucruri carierești, să le spunem așa. Însă asta s-a întâmplat în mare, din cauză că nu trecusem pe listă nimic în legătură cu plecarea în SUA cu programul Work&Travel, deși era în plan și știam ca de la 1 ianuarie mă apuc de acte. Dar nu am trecut nimic pe listă mai mult din principiul de a nu cobi, deoarece era și pe lista lui 2013, dar din motive financiare nu s-a mai întâmplat. Așa că lista pentru 2014 am făcut-o ca și când voi fi aici pe tot parcursul anului. Și având în vedere că pregătirile+ șederea efectivă în SUA mi-a ocupat proabil mai bine de jumătate din an, obiective cum ar fi participări la festivaluri de modă, crescut vizibilitatea și calitatea paginii de facebook, îmbrăcat o vedetă, cumpărat domenii pentru site etc, nu au mai fost îndeplinite, dar toate împreună cu vizitarea Parisului a fost mutate pe 2015.

Nu am mari regrete pe 2014, decât faptul că din nou nu am reușit să ating targetul de 50 de cărți citite, ci m-am oprit pe la 26. În rest Parisul a fost înlocuit cu NewYork și am obținut alte beneficii pe care deși nu erau pe listă, le apreciez tare mult. Printre ele e faptul că m-am forțat să ies din zona de comfort și vai ce greu, dar util (observ acum abia) a fost pentru mine, faptul că mi-am satisfăcut niste nevoi materiale care nu le consider obiective, dar nici nu mă supăr că s-au materializat.

Și deși  anul s-a americanizat fara programare prealabilă am reușit să storc două colecții noi, patru târguri de modă, un an de master încheiat cu succes și cu trecere la buget din acest minunat an 2014.

Șiiiii, 2014 e anul în care Liz a apărut în viața mea, iar pentru asta rămâne un an bun, indiferent de alți factori.

Acum...Dragă 2015, să știi că pentru tine am o listă lungăăăă, poate mai lungă decât în ultimii 3-4 ani. Dar știu că poți și că pot, așa că te rog, work with me on this one! :) 

Eu nu divulg prea multe din lista nouă, tot din superstiție cred, sau de teamă că îmi citește cineva lista și mă ajută la îndeplinit obiective, iar asta nu îmi place:))) Tot trebuie făcut prin forțe proprii, altfel it didn't happen!

Voi cum stați cu planurile? Nu trebuie să fiți nebuni ca mine, dar un pic de entuziasm pentru un an nou nu a stricat nimănui. 

Până una alta, dacă încă nu aveți un outfit pentru seara de revelion, am eu AICI un album cu ținute disponibile imediat, care ar ajunge oriunde în țară în timp util, so take a look.


PS. Mai vreau să vă arăt un editorial făcut pentru crăciun de echipa estilo-tendances, un minunat site de modă, iar editorițele poartă pe lângă alți designeri români talentați și ținute de-ale mele! AICI gătiți editorialul.

Vă doresc un 2015 ca o shawarma...cu de toate!

No comments:

Post a Comment