Search This Blog

Monday, October 14, 2013

Şiiiiiiii al doi-lea festival de modă...


.. is on his way!

Mai exact weekendul viitor, 18-20 octombrie, la Sibiu. Mă voi duce tot cu NOMAD, dar upgrade-uit un pic. Şi cu Teodora Moţ şi Beatrice Gale într-un roadtrip Timişoara-Sibiu şi un weekend de muncă/relaxare.


Prezentarea mea va fi în data de 18, vineri, la Promenada Mall! See you there!

Monday, October 7, 2013

Cum a fost la Festivalul Tinerilor Designeri din Vestul Țării de la Arad?


A fost foarte frumos! Și obositor... Dar cu siguranța a fost mai obositor pentru modele decât pentru designeri.

Mi-a plăcut că am cunoscut designeri frumoși, foarte talentați și săritori. Aveam eu idei preconcepute, văzute prin filme, cum că designerii sunt invidioși între ei și își taie rochiile unii altora în culise:))) Dar nu a fost deloc așa! Am primit și am oferit ajutor la rândul meu la îmbrăcat și dezbrăcat, că timpul era fooooarte scurt între prezentări.

Mi-am petrecut aproape toata ziua cu Beatrice Gale, cea din poza de mai jos...cu care am împărțit și un stender frățește și care a câștigat și locul 3!!! Felicităăăări!


Am văzut de aproape, pipăit și studiat colecția Teodorei Moț, pe care siiiiiguuuur o știți! Ea a luat locul doi! Iar locul 1 a fost ocupat de Dany Ignat, pe care îl cunoșteam de anul trecut, dar nu am apucat să povestim prea multe. Am studiat colecțiile din camera în care eram eu foarte atent, (8 la număr!), și am rămas plăcut surprinsă de cusături, detalii, texturi și conceptele minunate din spatele lor!

Vă las cu câteva poze din festival și pozele ținutelor din NOMAD, prezentate de mine.












































Eu am câștigat premiul pentru cel mai promițător tânăr designer și invitația de a lucra împreună cu Beatrice Gale și Teodora Moț la o colecție pentru Casa de Modă Ellis din Arad!

A fost priml meu festival de modă și sper că e doar un început frumos pentru tot ce va urma!
Vă las cu un video al manejului de la finalul prezentării mele!


Thursday, October 3, 2013

Primul festival de modăăăăăăăă!


Sâmbăta asta particip la primul meu festival de modă cu NOMAD, colecţia cu propunerile mele pentru ss 2014.

Festivalul e destinat tinerilor designeri din Vestul Ţării la început de dru, sub formă de concurs, dar are şi o expoziţie foto de modă şi o secţiune pentru designerii consacraţi. Ceea ce mă bucură, că voi prezenta pe acelaşi podium cu nume ca Silvia Terziu!

Ziua aceea mi-o voi petrece cu Beatrice Gale, pe care o voi şi cunoaşte personal pe această cale. Indiferent de clasamentul final, deja mă simt foarte câştigată prin simplul fapt că voi participa, iar evenimentul se anunţă foarte distractiv!


Festivalul e în Arad, la Filarmonică. Eu vă aştept pe cât ai mulţi acolo să ne cunoaştem şi să vă bucuraţi de show-uri!

Tuesday, October 1, 2013

Always a bridesmaid... ? But suddenly a bride?


Vare e gata... şi nunţile din 2013 se cam încheie şi ele..

Postarea asta e pentru cele care îşi găsesc fericirea... Toate pozele strânse în contul de Pinterest îşi vor găsi utilitate acum! Doar că plănuirea unei nunţi nu e aşa uşoară precum pare, iar termenul de Bridezilla s-a născut din cauza faptului că femeile vor să controleze tot în speranţa că va ieşi nunta exact ca cele din America pin-uite de ele cu luni sau ani înainte.

Eu am câteva sfaturi dpdv al unui designer vestimentar şi cum putem noi uşura tot acest proces pentru voi. Exemplu care sigur se repetă şi în celelalte domenii necesare pentru a completa o nuntă.

Pentru rochia de mireasă pot da sfaturi foarte puţine, deoarece încă nu am apucat să creez asemenea rochii şi să am de a face cu miresele şi viziunile lor. Ideea e că dacă vreţi o rochie la comandă, să mergeţi prin magazinele cu rochii de mirese sau la târguri şi să probaţi cât mai multe forme de rochii şi nuanţe şi texturi, astfel încât atunci când mergeţi la designer să fiţi în cunoştiinţă de cauză. În primul rând să ştiţi bine ce forme vi se potrivesc şi în al doilea rând să aveţi o imagine în minte a ceea ce vă doriţi.

Pentru donişoarele de onoare. Aici am mai multe de spus, că de doi-trei ani tot rochii de domnişoare de onoare fac.

1. Mergeţi la un designer.  Cu idei, cromatica şi tematica nunţii şi lăsati-l să-şi facă treaba. Scapaţi de un stres (căutat poze pe net, cumpărat materiale în necunoştiinţă de cauză, pierdut timp preţios). Suntem mulţi, talentaţi şi ieftini ca în magazine!

2. Dacă vreţi totuşi să aveţi control asupra creaţiilor finale şi vreţi sa luaţi voi materialul şi să plătiţi doar manopera, atunci nu trimiteţi domnişoarele de onoare la designer-croitor cu 5-10 m de saten lucios sau voal geogette şi cu o poză în mână cu nişte modele din mătase naturală, că nu o să iasă aşa ceva, iar la final vina probabil va fi a designerului că nu e ca în poză. Plus că pe lângă satenul ăla rochia mai are nevoie de cel puţin 2 feluri de materiale şi accesorii gen cupe, fermoare, balene, moşi şi babe pentru a deveni rochie.

Cel mai bun sfat e să vă consultaţi cu persoana care va face rochiile înainte de a cumpăra materialul sau chiar să mergeţi împreuna. 

Acesteea fiind spuse, eu vă las cu câteva domnişoare de onoare îmbrăcare de mine de-a lungul timpului...







Mitul că mireasa nu se bucură de nunta ei din cauza stresului, trebuie spulberat! Lăsaţi-ne să vă ajutăm şi voi să puteţi să simţiţi fericirea zilei cu pricina!